MEGACOLON partea a III-a

Noţiuni de anatomie ale colonului şi rectului

 3.1 Configuraţie externă şi raporturi ale colonului şi rectului

Colonul este partea intestinului gros cuprinsă între cec şi rect. El se întinde de la valva ileocecală, din fosa iliacă dreaptă, până în dreptul celei de a treia vertebră sacrată, unde se continuă cu rectul. În traiectul său el înconjoară ansele jejunale şi ileale, formând cadrul colic, căruia i se disting patru părţi: colonul ascendent, transvers, descendent şi sigmoid. Colonul ascendent şi descendent sunt secundar retroperitoneale, fiind fixate de peretele posterior al cavitătii abdominale prin fascia de coalescenţă Toldt. Colonul transvers şi sigmoid sunt mobile în cavitatea peritoneală deoarece şi-au păstrat mezoul: mezocolonul transvers şi mezocolonul sigmoid.

Colonul ascendent se întinde de la valva ileocecală până la flexura colică dreaptă, situată sub ficat şi de unde începe colonul transvers. Lungimea colonului ascendent este variabilă în funcţie de poziţia cecului având în medie 12-15 cm., cu variaţie între 5 şi 24 de cm. Prin intermediul fasciei de coalescenţă Toldt are raporturi posterioare cu muşchiul iliac în fosa iliacă dreaptă, iar deasupra crestei iliace cu muşchiul pătrat lombar şi cu faţa anterioară a rinichiului drept. Anterior, medial şi lateral colonul ascendent este acoperit de peritoneul parietal, prin intermediul căruia vine în raport cu ansele intestinului subţire, cu omentul mare şi prin acesta cu peretele anterior al abdomenului în regiunea laterală (flancul drept). Medial şi în plan posterior vine în raport cu muşchiul psoas şi partea descendentă a duodenului care se interpune, de multe ori, între el şi rinichiul drept. Lateral, între colonul ascendent şi peretele abdominal, se află şanţul paracolic drept, care se întinde din fosa iliacă dreaptă pâna la ligamentul frenocolic drept.

Colonul transvers se întinde oblic şi puţin ascendent de la flexura colică dreaptă pâna la flexura colică stângă, având circa 45-50 cm. lungime. Ambele flexuri colice sunt situate retroperitoneal. Între flexuri colonul transvers este mobil, fiind legat de peretele posterior prin mezocolonul transvers. Rădăcina mezocolonului transvers, după ce încrucişează o parte a feţei anterioare a capului pancreasului, îşi continuă traiectul mergând pe marginea anterioară a corpului pancreasului pâna la rinichiul stâng şi splină. Colonul transvers este legat de curbura mare a stomacului prin ligamentul gastrocolic, continuare în direcţie superioară a omentului mare. În părţile laterale, prin două plici peritoneale, ligamentul frenocolic drept şi stâng, flexurile colice se leagă de peretele lateral, respectiv de diafragm.

Colonul descendent începe de la flexura colică stângă din hipocondrul stâng şi se întinde pâna în fosa iliacă stângă unde se continuă cu colonul sigmoid. În comparaţie cu colonul ascendent el este mai lung (circa 25 cm.) are calibru mai mic şi poziţie mai profundă în cavitatea abdominală. Uneori poate avea un scurt mezou. Anterior, între colonul descendent, învelit pe aceasta faţă de peritoneu, şi peretele abdominal se interpun ansele intestinului subţire şi omentul mare. Posterior, prin intermediul fasciei Toldt vine în raport cu diafragma şi marginea laterală a rinichiului stâng iar mai jos coboară prin spaţiul dintre muşchiul psoas şi muşchiul pătrat lombar. În fosa iliacă are raporturi posterioare cu muşchiul iliac stâng, cu muşchiul psoas, cu vasele ilace comune şi externe. Tot posterior, prin intermediul fasciei de coalescenţă Toldt, are raporturi cu nervii şi vasele subcostale, nervul ilioinghinal, nervul iliohipogastric, nervul femurocutanat lateral, nervul femural, nervul genitofemural, vasele lombare, vasele testiculare sau ovariene stângi şi nervii care le însoţesc. Medial colonul descendent vine în raport cu polul inferior al rinichiului stâng şi cu ansele jejunale şi ileale. Lateral, între colonul descendent şi peretele abdomenului se gaseşte şanţul paracolic stâng în care pătrund anse intestinale şi omentul mare. În partea superioară a acestui spaţiu se găseşte ligamentul frenocolic stâng.

Colonul sigmoid este ultima parte a colonului, lung de circa 40 cm., care se întinde de la strâmtoarea superioară a pelvisului şi articulaţia sacroiliacă stângă, până la nivelul celei de a treia vertebră sacrală unde se continuă cu rectul. El se deosebeşte de colonul descendent prin aceea că este intraperitoneal şi deci mobil, ca şi colonul transvers, având un mezou care îl leaga de peretele posterior numit mezocolon sigmoid. Prima parte a ansei sigmoidiene are raporturi cu peretele lateral stâng al pelvisului şi formaţiunile de la acest nivel, respectiv muşchiul psoas, vasele iliace externe stângi, ductul deferent, nervul obturator, ovarul stâng şi trompa uterină. A doua porţiune a acestei anse are o direcţie tansversală spre peretele lateral drept al pelvisului fiind situată între rect şi vezica urinară la barbat şi între rect şi uter la femeie. În cea de a treia parte, ansa sigmoidului are traiect posterior şi către linia mediană, după care urmează partea pelvină a rectului. Superior vine în raport cu ansele intestinului mezenterial. Colonul sigmoid părăseşte pelvisul şi urcă în abdomen când este prea plin. Mezocolonul sigmoid are forma unui evantai de dimensiuni variabile. Rădăcina sa are o parte cu direcţie ascendentă şi medială şi alta verticală, descendentă şi mediană. Ea porneşte de pe faţa anterioară a muşchiului psoas, în apropierea marginii lui mediale, şi urcă în lungul vaselor iliace externe, după care  încrucişează mai întâi vasele testiculare sau ovariene stângi şi apoi ureterul stâng. În continuare urcă în lungul vaselor iliace comune stângi, mergând pe flancul lor lateral, până la bifurcaţia aortei sau sub bifurcaţie, unde îşi schimbă direcţia în unghi ascuţit, devenind verticală şi mediană până la vertebra S3.

Rectul constituie ultima parte a intestinului gros. El se întinde de la nivelul vertebrei S3, unde se termină mezosigmoidul şi colonul sigmoid, şi tine până la anus. În partea pelvină prezintă o curbură cu concavitatea anterior numită flexura sacrală. Partea perineală a rectului prezintă şi ea o curbură cu concavitatea orientată posterior numita flexura perineală. Pe lângă aceste două curburi sagitale, rectul prezintă şi curburi în plan frontal, determinate de şanturile transversale de la nivelul pereţilor săi laterali, două în stânga şi unul în dreapta. Datorită flexurilor lungimea rectului este variabilă, fiind cuprinsă între 15 şi 19 cm. Rectul continuă inferior colonul sigmoid, de care se deosebeşte prin aceea că nu are mezou, îi lipsesc haustrele şi apendicele epiploice, iar fibrele musculare longitudinale care vin de pe sigmoid ca două benzi late, una anterioară şi alta posterioară, se impraştie uniform pe circumferinţa rectului. Porţiunea perineală, de calibru mult mai mic, se numeşte canalul anal.

Partea pelvină a rectului, situată în curbura sacrului, prezintă după raporturile cu peritoneul, o porţiune peritoneală şi alta extraperitoneală (subperitoneală). Peritoneul înveleşte superior, atât la barbat cât şi la femeie, faţa anterioară şi feţele laterale ale rectului, fapt pentru care această porţiune a fost numită partea peritoneală a rectului pelvin. De pe rect peritoneul se reflectă la barbat pe vezica urinară şi formează excavaţia rectovezicală iar la femei pe fornixul vaginului după care urcă pe faţa posterioară a uterului, formând excavaţia rectouterină. La nivelul excavaţiilor (numite clasic fundul de sac Douglas), prin intermediul peritoneului, rectul vine în raport anterior şi lateral cu ansele intestinale ileale şi cu ansa colonului sigmoid. Lateral, prin trecerea peritoneului de pe rect pe peretele pelvin, se formează recesurile pararectale. Partea extraperitoneală este situată în spaţiul dintre peritoneu şi faţa superioară a diafragmului pelvin: spaţiul pelvisubperitoneal. Acest spaţiu conţine ţesut conjunctiv lax precum şi vase şi nervi destinate organelor pelvine şi pereţilor pelvisului. Ţesutul conjunctiv lax din acest spaţiu formează în jurul rectului aşa-numitele periproctium şi paraproctium şi permite modificarile mari de volum ale ampulei rectale. În partea superioară, ţesutul conjunctiv lax se continuă cu fascia subperitoneală de la nivelul abdomenului. În reginea pelvisubperitoneală, la barbat, rectul vine în raport anterior cu prostata, veziculele seminale şi vezica urinară. Ţesutul conjunctiv dintre rect şi aceste organe formeaza septul rectovezical. Faţa posterioară a părţii pelvine a rectului vine în raport la ambele sexe cu faţa anterioară a sacrului. În spaţiul dintre rect şi sacru, numit şi spaţiu retrorectal se află tesut conjunctiv, vasele sacrale medii iar mai lateral ramurile anterioare ale ultimelor trei perechi de nervi sacrali, lanţurile simpatice sacrale şi plexul hipogastric inferior. Ţesutul conjunctiv din spaţiul pelvisubperitoneal se condensează în jurul organelor pelvine şi formează fascia pelvină viscerală. Canalul anal este înconjurat de jur împrejur de fibrele muşchiului ridicator anal, partea care formează muşchiul puborectal, de fibrele muşchiului pubococcigian şi ligamentul anococcigian, precum şi de fibrele muşchiului sfincter anal extern. Sub diafragma pelvină şi lateral de sfincterul anal extern se afla fosa ischiorectală, plină cu ţesut adipos.

3.2 Vascularizaţia colonului stâng şi rectului

Colonul distal este irigat de artera mezenterică inferioară care ia naştere la 6-8 centimetri sub originea arterei mezenterice superioare şi la 4 centimetri deasupra bifurcaţiei aortei. Traiectul ei se poate împarti, din punct de vedere topografic, în patru segmente: retroduodenal, lombar, iliac şi pelvin. În segmentul retroduodenal este acoperită de fascia retroduodenală a lui Treitz, procesul uncinat al pancreasului şi porţiunea orizontală a duodenului de care ea este separată prin foseta retroduodenală. În acest segment se gaseşte între faţetele mezoului colonului stâng, care a suferit procesul de coalescenţă, coboară înaintea muşchiului psoas stâng, la dreapta venei mezenterice inferioare şi a ureterului. Segmentul pelvin continuă traiectul median şi se gaseşte în mezosigmoid, dă naştere arterelor sigmoidiene apoi capăta numele de artera rectală superioară şi la contactul cu rectul dă două ramuri: descendente rectale. Artera mezenterică inferioară dă ramurile colică stângă şi ramuri sigmoidiene. Artera colică ia naştere dpe flancul stâng al arterei mezenterice inferioare, la 1-2 cm. de emergenţa ei, şi este ramura cea mai mare a acesteia. De la origine artera are traiect ascendent şi la stânga, trece prin marginea liberă a plicii peritoneale, care delimitează foseta sau recesul duodenal superior apoi, ocolind flexura duodenojejunală, pătrunde în baza mezocolonului transvers. În acest traiect artera colică stângă încrucişează anterior sau posterior vena mezenterică inferioară, ea formând în stânga parţii ascendente a duodenului arcul vascular descris de Treitz. Prin mezocolonul transvers artera se îndreapta spre flexura colică stângă unde dă două ramuri: una ascendentă, care se anstomozează cu ramura corespunzatoare a arterei colice medii, formând arcada Haller-Riolan şi alta descendentă, care irigă colonul descendent. Arterele sigmoidiene sunt descrise clasic în numar de trei: superioara, medie si inferioara. Originea lor in artera mezenterica inferioara este imediat inferior de originea arterei colice stangi, frecvent prin trunchi comun. Artera sigmoidiana superioara trece retroperitoneal, putin superior de vasele iliace comune, dupa care incruciseaza vasele testiculare sau ovariene stangi si ajunge la marginea colica. Aici ea se bifurca intr-o ramura ascendenta si alta descendenta care contribuie la formarea arcadei marginale. Artera sigmoidiana medie strabate partea mijlocie a mezocolonului sigmoid, si la acest nivel da ramuri care participa, cu arterele vecine, la formarea a 1-2 arcade arteriale. Terminal, prin ramura ascendenta si descendenta ia parte la realizarea arcadei marginale a sigmoidului. Artera sigmoidiana inferioara trece prin partea inferioara a mezosigmoidului aproape de radacina acestuia fiind situata anterior de portiunea terminala a arterei mezenterice inferioare. Ea da o ramura ascendenta ce ia parte la formarea arcadei marginale a sigmoidului si alta descendenta: artera sigmoidea ima  care se anastomozeaza cu ramuri corespunzatoare din artera rectala superioara. Venele colonului insotesc arterele omonime. Venele colonului stang sunt tributare venei mezenterice inferioare care se formeaza in hilul rectului prin confluenta venelor rectale superioare, dreapta si stanga. In traiectul ei in abdomen vena mezenterica inferioara incruciseaza anterior vasele iliace comune stangi, urca in regiunea lombara trecand peste muschiul psoas mare stang fiind situata lateral de artera omonima mezenterica inferioara si medial de ureterul stang, incruciseaza vasele testiculare sau ovariene. In continuare pe flancul stang al venei mezenterice inferioare se afla artera colica stanga (arcul vascular Treitz), de care se desparte si se curbeaza la dreapta ajungand retropancreatic. In 48-50% din cazuri ea se uneste cu vena lienala formand trunchiul mezentericolienal al doilea afluent, venos mare al venei porte. Aferentele venei mezenterice inferioare sunt venele sigmoidiene vena colica stanga si inconstant vena colonului descendent si au aceleasi traiect si raporturi cu arterele omonime.

Ampula rectala si partea superioara a canalului rectal (pana la linia pectinata) este irigata de artera rectala superioara, continuarea arterei mezenterice inferioare in pelvis. Superior ea strabate radacina mezosigmoidului si ajunsa la rect se divide, cel mai frecvent, intr-o ramura stanga si una dreapta. Ramura dreapta, de calibru mai mare, coboara oblic pe peretele posterior al rectului,apoi trece pe cel drept si se apropie de cel anterior.Ea se distribuie in general peretelui  posterior si celui drept, ramurile ei terminale ajungand la nivelul columnelor si valvulelor anale. Ramura stanga se distribuie peretelui stang si celui anterior ramurile ei terminale ajungand si ele pana la valvulele anale. Artera rectala medie ia nastere cel mai frecvent din artera iliaca interna, mai rar din ramurile acesteia: artera rusinoasa interne, fesiera inferioare, obturatorie sau vezicala inferioara. Ea merge anterior si perforeaza lama viscerala a fasciei pelvine, intra in loja rectala, dupa care se deschide pe peretele lateral al canalului anal, formand 4-10 ramuri. Inferior se anastomozeaza cu artera rectala inferioara iar superior cu artera rectala superioara. La femeie, artera rectala medie se divide obisnuit intr-o ramura vaginala si alta rectala in timp ce la barbat da ramuri pentru veziculele seminale, baza vezicii urinare si prostata. Artera rectala inferioara ia nastere din artera rusinoasa interna si vascularizeaza partea inferioara a canalului anal, muschiul sfincter anal extern si pielea regiunii perianale. In ceea ce priveste drenajul venos, rectul este o importanta regiune de anastomoze porto-cave.In submucoasa zonei dintre linia alba (Hilton) si linia pectinata se afla plexul rectal (hemoroidal) intern care se continua ascendent cu vane situate in axul columnelor anale. Superior, acestea se continua cu plexul venos submucos al ampulei rectale din care pornesc 6-7 vene mai voluminoase ce converg si formeaza vena rectala superioara. Aceasta urca prin radacina mezosigmoidului, urca peste vasele iliace comune si se continua cu vena mezenterica inferioara.Venele emergente din plexul rectal situat inferior de pecten precum si cele din plexul subcutanat perianal (toate acestea formand plexul hemoroidal extern) merg descendent si lateral participand la formarea venei rectale inferioare, afluent al venei rusinoase interne, la randul ei afluent al venei iliace interne.

Fig. 3.1: Vascularizatia colonului si rectului

3.3 Microirigatia colonului stang si rectului

Aferentele arteriale se anastomozeaza in lungul colonului transvers si descendent formand arcade arteriale paracolice principale. Arcada colonului transvers (arcada Riolan-Haler) ia nastere din ramura proximala a arterei colice stangi si ramura corespunzatoare a arterei colice medii. Arcada colonului descendent se realizeaza intre ramura distala a arterei colice stangi si ramura proximala a arterei sigmoidiene superioare, iar inconstant la formarea ei contribuie si artera colonului descendent. La nivelul segmentului colic stang exista adesea doua arcade paracolice accesorii iar in mezosigmoid pot exista doua sau trei arcade parasigmoidiene. Arcada sigmoidiana cea mai inferioara se anastomozeaza cu o colaterala din artera rectala superioara prin ramura sigmoidea ima. Din aceste arcade arteriale pornesc vasele drepte lungi si scurte. Arterele drepte lungi se desprind din arcade fie in mod altern (una pentru fata anterioara si apoi alta pentru fata posterioara) fie ca trunchi unic ce se bifurca in pensa la nivelul colonului. Aceste artere patrund in peretele colonului (preferential intre haustre), dau ramuri ce participa la formarea unei retele vasculare subseroase si se distribuie tunicii musculare. In traiectul lor, dau ramuri pentru apendicii epiploici sau formeaza anse in interiorul acestora, iar la nivelul marginii libere a colonului cele anterioare se anastomozeaza cu cele posterioare formand “inele” pericolice arteriale. Inainte de intrarea in peretele colic, intre arterele drepte vecine se realizeaza anastomoze, realizand arcade paracolice accesorii subtiri. In ansamblu, fiecare pereche de artere drepte lungi se distribuie unui teritoriu colic de forma triunghiulara cu varful la marginea mezocolica si baza la marginea libera a colonului. Arterele drepte scurte iau nastere din arcadele paracolice principale, din cele accesorii, sau din trunchiul arterelor drepte lungi. Ele patrund in perete prin tenia mezocolica, trec de regula prin tunica musculara si ajung in submucoasa unde prin ramificatii si anastomoze formeaza reteaua arteriala submucoasa. Din aceasta retea pleaca arteriole care perforeaza musculara mucoasei si se capilarizeaza in lamina propria. Venele ce dreneaza aceasta retea strabat in sens invers musculara mucoasei si participa la formarea plexului venos submucos. De la nivelul acestuia, sangele este drenat in plexul venos subseros din care se desprind venele ce alcatuiesc in final venele sigmoidiene si vena colica stanga, ramuri ale venei mezenterice inferioare.

Rectul, spre deosebire de restul intestinului, nu prezinta arcade arteriale extraparietale, anastomozele dintre arterele care-l iriga realizandu-se toate intraparietal. Spre deosebire de colon unde microirigatia se realizeaza prin sisteme cu traiect transversal, la nivelul rectului, arterele formeaza sisteme longitudinale. Din arterele ce strabat peretele muscular al rectului pentru a intra in tunica submucoasa se desprind colaterale ce formeaza o retea intre stratul muscular longitudinal si cel circular. Din acest plex se desprind ramuri ce se capilarizeaza in jurul ganglionilor plexului mienteric. Arterele intrate in submucoasa alcatuiesc o retea relativ densa din care pornesc arteriole ce se capilarizeaza in partea profunda a stratului muscular circular si arteriole ce strabat musculara mucoasei si se capilarizeaza in lamina propria. Linia pectinata reprezinta limita intre teritoriul superior irigat de artera rectala superioara si medie si cel inferior vascularizat de artera rectala inferioara. Clasic se considera ca artera rectala superioara este principala sursa pentru ramurile din submucoasa in timp ce arterele rectala medie si inferioara dau cele mai multe ramuri pentru tunica musculara.

3.4 Inervaţia colonului şi rectului

Inervatia autonoma a colonului este asigurata de fibre eferente simpatice si parasimpatice. Fibrele preganglionare simpatice vin din simpaticul toracic (ganglionii T5-T11-12) si lombar, prin nervii splahnici cu care ajung la plexul celiac, unde fac sinapsa cu al doilea neuron eferent. De la acest nivel fibrele postganglionare ajung la colon pe calea plexurilor periarteriale. In ceea ce priveste originea fibrelor preganglionare parasimpatice exista controverse: majoritatea autorilor considera ca teritoriul vagal (prin trunchiul vagal anterior si mai ales posterior) tine pana in vecinatatea flexurii colice stangi, colonul descendent si sigmoidul primind fibre prin preganglionare din simpaticul sacrat; exista opinii care afirma ca vagul trimite fibre pana in pelvis. Fibrele preganglionare parasimpatice fac sinapsa cu neuronii postganglionari in plexurile autonome din peretii colonului (subseros, mienteric, submucos). Inervatia senzitiva a colonului este asigurata prin fibre ce au protoneuronii in ganglionii spinali, de la T10-T11.

Inervatia efectoare a rectului este, cu exceptia celei a sfincterului anal extern, autonoma, simpatica si parasimpatica. Fibrele preganglionare simpatice isi au originea in maduva lombara L1-L2, ajung in ganglionii laterovertebrali si de aici in ganglionul mezenteric inferior unde fac sinapsa. Fibrele simpatice postganglionare ajung la rect fie pe calea plexului rectal superior, fie pe calea plexului hipogastric superior care se divide in doua ramuri: nervul hipogastric drept si stang. Pe aceasta cale fibrele ajung in plexul hipogastric inferior si apoi, in lungul vaselor rectale medii, prin plexurile rectale medii, ajung la rect. Fibrele preganglionare parasimpatice, care au centrii in maduva sacrala, ajung la plexul hipogastric inferior prin nervii splahnici pelvini, unde o parte fac sinapsa cu neuronii postganglionari, celelalte ajungand la celulele ganglionare din peretii rectului. Fibrele postganglionare parasimpatice din plexurile hipogastrice inferioare ajung la rect pe calea plexurilor rectale medii. Muschiul sfincter anal extern este inervat de nervii rectali inferiori, ramuri din nervul rusinos, format din fibre din ramurile anterioare S2-S4. Inervatia senzitiva este asigurata de fibre cu originea in ganglionii spinali.

Fig 3.2 Inervaţia intrinsecă a colonului

3.5 Limfaticele colonului şi rectului

Limfa din plexurile peretelui colic dreneaza in plexul superior subseros iar din acesta intr-un releu ganglionar format din ganglionii epicolici situati chiar in peretele colonului. Eferentele acestor ganglioni merg la un al doilea releu reprezentat de ganglionii limfatici dispusi in lungul arcadei vasculare marginale, numiti ganglioni paracolici, apoi  spre un al treilea releu reprezentat de ganglionii intermediari, asezati in lungul arterelor si venelor colice si al caror nume il poarta, iar de aici spre cea de patra statie ganglionara reprezentata de ganglionii centrali de la originea arterelor mezenterica superioara si inferioara. Exista vase limfatice care scurtcircuiteaza unele relee ganglionare precum si colaterale care dreneaza spre alte grupuri ganglionare regionale.

Limfa din teritoriul inferior al rectului, care cuprinde pielea regiunii perianale si pialea modificata a canalului anal, este drenata catre ganglionii inghinali superficiali (calea anterioara). Unii autori sustin existenta unor cai de drenaj posterioare prin vase ce realizeaza anastomoze cu limfaticele superficiale lombare si gluteale. Teritoriul mijlociu se intinde pe o lungime de circa 10 cm. superior de linia pectinata si dreneaza limfa in ganglionii hipogastrici. Vasele limfatice eferente din teritoriul superior al rectului si jonctiunea rectosigmoidiana ajung la ganglionii pararectali (Gerota) situati in regiunea bifurcatiei arterei rectale superioare (hilul lui Mondor sau hilul limfatic al rectului) si de aici in ganglionii mezenterici inferiori.

3.6 Structura histologic² a colonului stang si rectului

Structura colonului stang (treimea laterala stanga a colonului transversal, colonul descendent si sigmoid)

Mucoasa:

· epiteliu simplu (unistratificat) columnar contine celule mucoase (celule caliciforme), extrem de numeroase, care secreta mucus cu rol lubrefiant ce favorizeaza progresia materiilor fecale spre rect; celule absorbante (platou striat la polul apical) cu rol in absorbtia apei si mai redus in absorbtia unor principii nutritive (vitamina K, glucoza etc.); celule multiveziculare ce par a fi de asemenea implicate in procesul de absorbtie; celule endocrine, celule argentafine, celule migrate (limfocite, granulocite, mastocite, celule plasmatice).

· glande foarte numeroase formate aproape exclusiv din celule mucoase, numite glande sau cripte Lieberkuhn (dar lipsite de celule Paneth secretorii).

· lamina propria a mucoasei formeaz² septuri subtiri intre glande,formate din tesut conjunctiv (infiltrat de celule eozinofile, limfocite, mastocite si macrofage).

· musculara mucoasei (fibre interne circulare,externe longitudinale) intrerupta pe alocuri de foliculii limfatici care trec din submucoasa in mucoasa.

Submucoasa: formata din tesut conjunctiv lax cu plexuri vasculare, plexul nervos submucos Meisner si foliculi limfatici solitari.

Musculara: cu fibre musculare netede circulare la interior si longitudinale extern (concentrate in tenii). La nivelul colonului descendent exista trei tenii: mezocolica (posteromediala), omentala (posterolaterala) si libera (anterioara), iar la nivelul sigmoidului doua tenii: tenia libera (anterioara) si o tenie posterioara, rezultata din fuziunea teniilor mezocolica si omentala. Teniile sunt unite intre ele printr-o retea conjunctivo-elastica cu rare fibre musculare netede si formatii vasculonervoase. Intre stratul muscular circular si cel longitudinal se afla plexul nervos mienteric Auerbach.

Tunica externa: la nivelul colonului descendent este reprezentata de peritoneul ce acopera fata sa anterolaterala si tesutul conjunctiv al fasciei retrocolice stangi Toldt II. Sigmoidul este invelit de jur imprejur de seroasa peritoneala care se reflecta posterior continuandu-se cu lamele mezosigmoidului (care contine tesutul conjunctiv, vasele si nervii colonului sigmoid).

Structura rectului:

Mucoasa: este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric simplu la nivelul ampulei rectale si a partii craniale a canalului anal (de origine endodermala, derivate din cloaca). In aceast² regiune a canalului anal, mucoasa formeaza 6-10 cute verticale, columnele anale, unite la extremitatea lor caudala prin plici in forma de valve concave superior (valvulele anale). Deasupra valvulelor se gasesc mici recesuri ce reprezinta sinusurile anale. Epiteliul din partea craniala a canalului anal este variabil: zone de epiteliu simplu columnar ca al ampulei rectale, zone cu epiteliu cilindric stratificat si zone cu epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat. Sub valvele anale (linia pectinata) epiteliul partii caudale a canalului anal (derivat din ectoderm) are dou² zone cu structura diferita: intre valvele anale si linia alba a lui Hilton epiteliu de tranzitie pavimentos stratificat necheratinizat (asa numitul pecten) iar caudal de linia alba epiteliu stratificat pavimentos cheratinizat de tip cutanat (epiderm) cu fire de par si glande sudoripare mari (glandele circumanale) asemanatoare cu cele axilare. La nivelul ampulei rectale se afla glandele tubuloase asemanatoare celor colice,cu secretie mucoas² iar la nivelul sinusurilor anale se gasesc glandele anale care se prelungesc in sus si in jos, au forma unui tub cu 5-6 spirale si uneori patrund in sfincterul anal intern. Ele se deschid in asa numitele cripte anale (mici depresiuni in lungul liniei valvulelor anale). Corionul (lamina propria) prezinta la nivelul ampulei rectale tesut limfatic abundent (dispus difuz sau in foliculi solitari). Lamina proprie este foarte densa si aderenta la nivelul pectenului.

Submucoasa: este alcatuita din tesut conjunctiv lax, in care se afla un plex venos.

Musculara: este formata din doua straturi de fibre musculare netede:

· stratul circular intern,mai subtire la nivelul ampulei rectale si se ingroasa in dreptul canalului anal, portiunea perineala a rectului, unde se formeaza sfincterul anal intern (neted, lisosfincter). El se intinde caudal pana aproape de linia alba, intre marginea lui inferioara si partea subcutanata a muschiului sfincter anal extern descriindu-se santul intersfincterian.

· stratul longitudinal extern este mai gros pe fata anterioara si cea posterioara la nivelul jonctiunii rectului cu colonul sigmoid. La nivelul canalului anal, dispozitia fibrelor longitudinale este complexa: majoritatea se dispun intre fibrele circulare ale muschiului sfincter anal intern si cele ale muschiului sfincter anal extern (rabdosfincter) si se intrica cu fibre musculare ce provin din muschiul ridicator anal, rectouretral, rectococcigian si a muschiului sfincter anal extern. Muschiul sfincter anal extern prezinta trei parti: profunda, voluminoasa, inconjura partea craniala a muschiului sfincter anal intern, superficiala,  inconjura partea inferioara a muschiului anal intern si subcutanata, sub muschiul anal intern, inconjura partea caudala a canalului anal. Sub sinusurile anale in submucoasa se gasesc benzi de fibre musculare si fibre elastice ce provin din patura longitudinala unita a muschiului ridicator anal cu fibrele longitudinale ale rectului. Unele strabat muschiul sfincter anal intern si trec in submucoasa continuandu-se ca musculara a mucoasei, altele se insera pe corionul  de la nivelul liniei albe, producand incretirea caracteristica a pielii din aceasta regiune (afirmatie contestata de unii cercetatori-Fowler) iar cele mai laterale trec prin printre fibrele posterioare superficiale ale muschiului sfincter anal extern inserandu-se pe tegumentul regional.

Tunica externa: este formata de peritoneul parietal sacrat (rectul este organ retroperitoneal) pe fata anterioara a partii superioare a ampulei rectale. De pe rect peritoneul se reflecta anterior pe vezica urinara la barbat si pe uter la femeie formand recesul Douglas (rectovezical, respectiv rectocolpouterin). Reflexia laterala a peritoneului de pe ampula rectala formeaza recesurile pararectale. In rest, ampula este inconjurata lateral si posterior de fascia pelvina viscerala.