CONSULTATII:

1)SPITALUL CLINIC DE URGENTA"GRIGORE ALEXANDRESCU"- PROGRAM POLICLINICA DR TOPOR:
MARTI:11-13
JOI:17-19
2)DELTA PRO MEDICAL: LUNI 18-20 ( programari la nr de tel 0316208090 )

luni, 13 iunie 2011

SCROTUL ACUT- PREZENTARE DE CAZ



Prezentare caz
  • Pacientul G.C. in varsta de 13 ani si 3 luni se prezinta la camera de garda, in conditii de urgenta pentru tumefactie, hiperemie, durere la nivelul hemiscrotului stang si dureri abdominale cu debut in urma cu 48 ore
  • Se interneaza in clinica pentru investigatii si tratament de specialitate.
Starea la internare
¨  Stare generala mediocra, afebril.
¨  Abdomen normal conformat, suplu, depresibil, sensibil difuz la palpare.
¨  La examenul local al organelor genitale externe, la nivelul hemiscrotului stang se constata tumefactie, hiperemie si durere.
¨  La palparea hemiscrotului stang se constata o formatiune tumorala, de consistenta ferma, dureroasa la palpare.
Date paraclinice
¨  Analize de laborator:
     -> leucocite crescute ( WBC 10,6 microg/dl)
     -> LDH normal, fosfataza alcalina normala, amylaza normala.
     -> transaminaze, uree,creatinina,lipide totale, trigliceride normale
     -> colesterol scazut (colesterol 103.5 mg/dl)
     -> proteine totale scazute ( PT 5,91 g/dl)
     ->calciu total scazut ( Ca total 8.1 mg/dl)
     ->magneziu scazut ( Mg 1,59 mg/dl)
Diagnostic de etapa
¨  Pe baza datelor clinice (inflamatie scrotala unilaterala aparuta brusc ) si a semnelor clinice clasice (tumefactie, hiperemie, durere la nivelul hemiscrotului stang)  se stabileste diagnosticul prezumtiv de scrot acut stang cu indicatie operatorie in conditii de urgenta.
Diagnostic diferential
¨  Scrotul acut produs in ordinea frecventei de:
ü          Torsiunea hidatidei Morgagni
ü          Torsiunea de testicul (torsiunea cordonului spermatic intra- sau mai rar extravaginala )
ü           Orhiepididimita acuta
ü             Hematocelul (acumularea de sange in vaginala in urma unui traumatism local )
¨  Hernia strangulata
¨  Hidrocelul acutizat
¨  Edem scrotal idiopatic
¨  Necroza stratului adipos “Fat Necrosis”
¨  Tumori
¨  Purpura Henoch-Schonlein
¨  Vaginalita secundara unei peritonite
Atitudine terapeutica
¨  Scrotul acut trebuie abordat intotdeauna ca o torsiune de testicul
¨  Atitudinea terapeutica primara este cea chirurgicala.
¨  Se intervine chirurgical in conditii de urgenta si se va efectua explorarea scrotala
Tratament
Tratament curativ: tratament chirurgical  combinat cu antibioterapie si tratament de reechilibrare hidro-electrolitica in pev
Tratament chirurgical
¨  Intraoperator, la explorarea scrotala se  descopera testicul de aspect normal, coloratie normala si se constata sac herniar voluminos ocupat in totalitate de epiploon necrozat
¨  Intraoperator se pune diagnosticul de hernie inghinala strangulata
¨  Se intervine chirurgical, sub anestezie generala si se practica cura chirurgicala hernie inghinala stanga si rezectia partiala de epiploon.
Evolutie, prognostic
¨  Evolutia postoperatorie este favorabila local si general
¨  Stare generala buna, afebril, abdomen suplu, depresibil, nedureros, tranzit intestinal reluat, diureza prezenta, plaga in curs de cicatrizare.
¨  Prognosticul acestei afectiuni la copil este foarte bun.
Complicatii
¨  INTRA-OPERATORII:
v  Accidentele si incidentele intraoperatorii sunt reprezentate de lezarea vaselor funiculului spermatic, ductului deferent, elementelor nervoase (nerv ilio-inghinal, genito-femural), vaselor femurale (in momentul refacerii canalului inghinal).
v  De asemenea, exista riscul de lezare al continutului sacului herniar in momentul deschiderii acestuia.
Complicatii
¨  POST-OPERATORII:
Ø   COMPLICATII  IMEDIATE - in proportie redusa( 2%) reprezentate de edemul si hematomul scrotal, infectiile plagii operatorii (sub 1%)
Ø   COMPLICATII TARDIVE-  cea mai importanta fiind recidiva, la copil este sub 1% si are legatura cu afectiunile asociate ale copilului (boli respiratorii cronice, boli ale tesutului conjunctiv, sunt ventriculo-peritoneal)
Particularitatea cazului
¨  Pacientul se prezinta la camera de garda cu simptomatologie  clasica de scrot acut stang, semnele clinice si simptomele unei hernii strangulate fiind absente.
¨  Pacientul nu este febril, nu varsa, nu prezinta tablou clinic de ocluzie intestinala


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu